Este o necesitate stringentă de a atrage adolescenţii spre adevăratele valori! Una dintre valori este literatura. În era internetului adolescenţii nu savurează cu ochii pe paginile valoroase ale acesteia, de aceea un Salon de Lectură este binevenit. La început s-au organizat grupuri dintre elevii Liceului „Gaudeamus”, ca, mai apoi, să participe la şedinţele Salonului liceenii din alte instituţii de educaţie. Se realizează lecturi, recitaluri, întâlniri cu diverse personalităţi ale literaturii şi culturii. Încercăm să facem din lectură o tradiţie.

Obiectivele proiectului

  • Apropierea tinerei generaţii de cititori faţă de adevăratele valori
  • Iniţierea acestora în lecturi de texte lirice, epice, dramatice
  • Dezbaterea unor probleme general – umane abordate de diverse opere artistice
  • Discutarea unor subiecte de mare interes pentru tineri
  • Întâlnirea cu diverse personalităţi din domeniul literaturii şi culturii
  • Recital de poezie clasică şi modernă
  • Teme şi motive în poezia românească, dar şi în cea universală
  • Problematica prozei scurte contemporane

Motivaţia proiectului. Probleme. Soluţii

Pentru ore/note/elevii se pregătesc din datorie, dar participarea la o anumită activitate extracurriculară cere o motivaţie serioasă. Problema lecturilor sistematice este una simptomatică pentru societatea din Moldova. Lumea e departe de carte. Puţini, foarte puţini citesc poezie, de aceea nici nu se simt atraşi de ea.O soluţie (o găselniţă) este că le-am propus să citească, în fiecare seară, înainte de somn o poezie! Orice poezie!

Unii au încercat. Alţii o fac din plăcere. Unii au lăsat-o baltă.                                                    Salonul de lectură „Ceaiul de la ora patru” ar putea fi o soluţie: vom lectura tot ce e valoros pentru vârsta celor din grupul ţintă (adolescenţi de 15-16 ani): Elevi liceului teoretic Gaudeamus, cititori fideli ai biblotecii, elevi din alte licee.

Promovare                                                                                                                                        Elaborarea unui carnet de membru al Salonului, pliante, materiale promoționale ce relevă activitatea Salonului

Parteneriat                                                                                                                                          Adolescenţi de la Liceul „Gaudeamus”                                                                                            Liceenii din diverse licee                                                                                                              Bibliotecarii Bibliotecii „Transilvania”                                                                                Utilizatorii Bibliotecii „Transilvania

  • Profesori de la diverse licee
  • Scriitori, pictori, critici de literatură
  • Părinţi

Periodicitate:  săptămânal

Forme de activitate: lecturi, recitaluri, întâlniri cu diverse personalităţi ale literaturii şi culturii, Discuţii, dezbateri

  Responsabil: Parascovia Onciu, manager, Biblioteca „Transilvania

Reclame