La 4 noiembrie este comerat scriitorul Nicolae Vieru, prozator, ziarist, eseist și publicist din Republica Moldova.
Criticul literar Ion Ciocanu l-a caracterizat pe Nicolae Vieru drept un prozator îndrăzneţ, iar scriitorul Vladimir Beşleagă a subliniat că romanul său „Omul din oglindă” este un roman absolut modern. „Nicolae Vieru era preocupat de temele veşnice: viaţa, sensul vieţii, dragostea şi moartea”, scrie despre autor Vladimir Beşleagă.
Nicolae Vieru s-a născut în 1947 în comuna Bezeni, raionul Floreşti. A studiat la Facultatea de Istorie a Universităţii de Stat din Moldova, după care a absolvit Cursurile Superioare de Literatură la Institutul „M. Gorki” din Moscova (1974-1976). A fost redactor la ziarul „Tinerimea Moldovei” (1968-1971), la Editura „Literatura Artistică” (1979-1981) şi la revista „Nistru” (1988-1992). A activat în calitate de redactor-şef la studioul „Moldova-film”, iar în 1995 a fost numit director la Editura „Hyperion”.
„În cazul lui Nicolae Vieru, timpul n-a avut răbdare şi a fost necruţător cu el. A murit la doar 48 de ani, când abia se coace un prozator. Totuşi, el a reuşit să-şi dea măsura talentului. Aceasta o demonstrează proza sa scurtă şi romanele sale „Omul din oglindă”, „Inele de iarbă”, „Râul şi frunza”, „Studioul Ileana-Film ş.a. A fost un prozator viguros, care a mers pe filonul prozei psihologice și analitice. Ar fi bine ca acest prozator să fie readus în actualitate”, Arcadie Suceveanu.
Nicolae Vieru s-a stins din viaţă la 3 martie 1995 la Chişinău.
Vă propunem expoziție virtuală a scriitorului Nicolae Vieru din colecția de carte a Bibliotecii „Transilvania”.