ORICE OM E O CARTE ÎN DEVENIRE

 

Poetul, de o rară factură psihologică şi lirică, s-a născut în satul Codreni, Căinari, pe 15 iulie 1948. Tată, era țăran cu bibliotecă, iar mama se trăgea dintr-o familie cu rude preoţi, de unde şi evlavia poetului, dragostea lui de ţară şi de neam şi predilecția aparte pentru lucrurile sfinte. Şi-a făcut studiile superioare la Facultatea de litere a Universității de Stat, apoi a fost angajat în calitate de redactor la Redacţia Tineret a Televiziunii din Chișinău, a fost şef de secţie Poezie şi critică la revista Uniunii Scriitorilor Nistru, redactor-şef la revista Orizontul, din 1986 – redactor-şef al săptămânalului Literatura şi arta. A fost deputat  în Parlament  şi un luptător ardent pentru statalitate şi valorile naționale, deținând şi funcția de Președinte al Asociației Oamenilor de Ştiinţă, Cultură şi Artă din Republica Moldova. Adevărat patriot al neamului său, a studiat pe lângă materiile legate de profesie, istoria Moldovei şi a scris mai multe cărţi, ce arată nu doar istoria literară, ci şi personalitățile care au făcut istoria Moldovei, personalități marcante, notorii, nu doar de talie naţională, ci şi europeană, internațională. Fiind un spirit activ, a menţinut vie flacăra din inimile oamenilor de bună credință pentru păstrarea, valorificarea şi perpetuarea celor mai de seamă valori naționale.

În literatură a debutat cu volumul Ochiul al treilea, titlu care se va extinde asupra întregii generații din anii 70 care a promovat esteticul, maximalismul etic şi afirmarea identității naționale. A publicat numeroase culegeri de versuri: Apă neîncepută, Zugravul anonim, Aripă sub cămașă, Dreptul la eroare, Lacrima care vede, Oul de piatră, Fotograful de fulgere, Cerul lăuntric, Tăceri asurzitoare, Doruri interzise etc. Aportul poetului la cultura națională este unul enorm, publicistica  sa de ultimă oră revigorând ca şi mai înainte rezervele sufletești ale semenilor pentru care manifestă cea mai aleasă dragoste.

Nicolae Dabija a marcat o generaţie de creaţie care a venit în momentul de luptă pentru cultură, în momentul când poporul avea nevoie de un al treilea ochi prin care să descopere adevărul. În vreme de cumpănă națională, când homo sovieticus amenința să topească identitatea popoarelor într-un imperiu roșu, scriitorul a reuşit să străbată graniţele imperialiste şi să se conecteze la un alt univers, a reuşit să străbată calea pe care au dibuit-o şi pe care i-au orientat generaţiile anterioare.

Astăzi Nicolae Dabija este considerat unul dintre comorile literare ale literaturii noastre, iar laurii acestui calificativ au fost obţinuţi cu multă muncă, cultură, credinţă şi curaj literar. Generaţiile actuale de scriitorii datorează multe acestui om de cultură, care a folosit rebeliunea tinereţii pentru o cauză nobilă, pentru cauza identităţii, limbii şi culturii noastre.

 

Echipa bibliotecii „Transilvania” vă felicită cu împlinirea frumoasei vârste, sănătate şi noi împliniri literare!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s