ÎNTÂLNIRE CU POETUL IANOȘ ȚURCANU

Azi, 21 iunie, Maestrul Ianoș Țurcanu a salutat copiii poposiți în marea Insulă a cunoașterii Biblioteca „Transilvania” în care cărțile sunt corăbioarele, iar cititorii vâslașii.
Trei detașamente de la tabăra de vară „Poienița veselă” a Liceului Teoretic „Constantin Negruzzi” au venit curioși să-l cunoască mai îndeaproape pe scriitorul, poetul… Maestrul a accentuat că cel care îl cunoaște mai bine este nimeni altul decât dna Ludmila Capița. Cea care a muncit la cele două biobibliografii scotând la iveală momente neștiute chiar și de soția sa.
Dna directoare, Parascovia Onciu a menționat că Ianoș Țurcanu este primul care a lansat și editat prima carte electronică intitulată „Cei zece negrișori”, de care a avut onoarea Biblioteca „Transilvania” să o aibă pe raft.
Nelipsită a fost și premiera poeziei „Buna ziua, cărășei”, vizitat de muză recent fiind într-o zi la pescuit. Autorul a citit mai multe poezii printre care „Cartea”, „Coca-cola pentru Nola” – inspirat fiind la Văcărești de o păpușică de fetiță care la un moment dat începuse să bată din piciorușe: „Vreau „Coca-cola”. Din frumusețea ei nu mai rămase nimic, se transformase în maimuțică alintată.
        Însă muza cea mai importantă rămâne soția, cea care îl acceptă așa cum este un pic nebunatec, amuzant atunci când vine de la o bere cu prietenii.
Puțini sunt cei care cunosc că de profesie maestrul este medic cardiolog (medicina cosmonautică,  a cunoscut mulți cosmonauți în afară de Iurie Gagarin pe timpul soveticilor). Dar a înțeles că după vocație este scriitor. Îi place foarte mult pictura „…scriu despre pictori și despre pictură, dar nu pot picta…”
Printre întrebările puse de către copii sunt:

  • Ce sentimente aveți atunci când citiți propriile poezii?
  • De beatitudine!
  • Ați făcut năzbâtii în copilărie?
  • Da, ca orice copil. Cu toate că la noi se tăvăleau merele în grădină am fost la furat mere cu niște băieți mai mari și am primit un drob de sare din cauză căruia am stat toată ziua în iaz să nu fie atât de dureros.
  • Ați scris și poezii despre casă și părinți?
  • Foarte multe. Chiar și Natalia Barbu are un cântec pe versurile mele.
  • De ce toată lumea iubește Moldova?
  • De unde știi că chiar toți iubesc Moldova?
  • Pentru că eu o iubesc.
  • Ai dreptate, noi trebuie să ne iubim frumoasa noastră țărișoară, dar mai există unii care mai pun și piedici.
  • Vă place să călătoriți?
  • Desigur. Eu călătoresc tot timpul, mai ales imaginar, în poeziile mele.
În continuare dna Parascovia Onciu a menționat că anul acesta Chișinăul are 580 de ani în luna iulie și a citit „Odă Chișinăului” versuri Ianoș Țurcanu, muzica compozitoarei cu glas de clopoțel Daria Radu.
La finalul întâlnirii maestrul Ianoș Țurcanu a încheiat cu mesajul: „Sufletele vesele, bune curate pot să se adune doar la o carte ca și voi copii!”

https://photos.gstatic.com/media/slideshow.swf

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s