NICOLAE RUSU. Al ȘAPTELEA SIMŢ. IMPRESII.

Romanul „Al şaptelea simţ” m-a intrigat din prima prin titlul său. Eram curioasă ce o fi însemnând cel de-al şaptelea simţ? Am lecturat romanul până la ultima suflare ca să înţeleg că, de fapt, este un simţ uman, în afară de cele şase simţuri umane, gustul, văzul, mirosul, auzul, pipăitul, echilibru. Acesta este intuiţia, fiind o voce lăuntrică şi o certitudine inexplicabilă. Mi-am dat seama că noţiunea timpului este mult mai complexă decât credeam până acum. În acest roman, prezentul se conturează doar ca un hotar ce desparte trecutul de viitor, astfel încât fiecare om are atâta trecut în spate şi atâta viitor înainte. Romanul  „Al şaptelea simţ” m-a făcut să mă gândesc la ceea ce este timpul şi la viteza cu care acesta zboară. În afară de aceasta am înţeles că toate se menţin într-un echilibru. 
                                      Nagară Daniela, Liceul Teoretic „Gaudeamus”, clasa VII-a real II
Programul „Chişinăul citeşte o carte” anul acesta a venit cu un roman deosebit de interesant pentru mine.  Romanul „Al şaptelea simţ” de Nicolae Rusu a venit ca un fenomen literar, invocând ideea de UNIRE. Acest aspect istoric m-a impresionat îndeosebi , pentru că autorul accentuează, încă o dată, nevoia de un al şaptelea simţ, care să ne trezească conştiinţa naţională. Romanul redă în detalii perioada, începând cu iunie 1986 şi terminând cu septembrie 2009. M-a frapat modul în care autorul a reuşit să evoce cu o claritate maximă realitatea acelor timpuri, cotidianul. 
Vlada Usatâi, Liceul Teoretic „Gaudeamus”, clasa VII-a real II
Am citit cu atenţie şi cu plăcere romanul Al şaptelea simţ . Este o carte de reabilitare a memoriei. Apreciez subiectul incitan şi faptul că ne îndeamnă să medităm la modul serios asupra vieţii, asupra valorilor umane şi a destinului poporului nostru.
Damir Diana, Liceul Teoretic „Gaudeamus”, clasa VII-a real II
Romanul oferă o lectură captivantă. E o carte despre care se poate spune că are suflet. Autorul ei a povestit despre drama  basarabenilor care sunt nevoiţi să-şi caute fericirea departe de ţară. Eroii lui Nicolae Rusu caută esenţa vieţii. Prin ei, autorul susţine că destinul omului depinde de faptele sale şi de trăsăturile sale morale.
                                                  Cazacu Ionela, clasa VIII-a, Lieceul Teoretic „C. Negruzzi”

Romanul evocă scene din viaţa plaiului nostru din ultimele două decenii, abordează probleme sociale. Am avut revelaţia unei lecturi memorabile. Cu certitudine romanul lui Nicolae Rusu este o lectură terapeutică. Asemenea roman creează atitudini, formează convingeri.
Marinela Gribincea, clasa VIII-a, Liceul Teoretic „C. Negruzzi”

Sunt pasionată de literatura basarabeană, pentru că abordează teme și probleme care ne preocupă pe noi, românii basarabeni. Romanul „Al șaptelea simț” de N. Rusu oferă cititorului un amplu tablou al realității, începând cu destrămarea URSS, până în zilele noastre. E romanul care te obligă să gândești la ce ni se întâmplă ca popor, la soluțiile de rezolvare. Cred că șansa salvării o vom avea dacă vom gândi la ce facem, cum acționăm. Darul premoniției îl poate avea fiecare din noi, la fel ca protagonistul romanului „Al șaptelea simț”.
Florea Vasile, clasa X, Liceul Teoretic „Petru Zadnipru”

Vreau să descopăr Al șaptelea simț!”, mi-am zis eu, când am început să lecturez romanul. Filă cu filă, am descoperit scene semnificative ale celor două decenii de existență a poporului nostru. Am descoperit energiile nebănuite în forul nostru interior, pe care le poate avea fiecare din noi, dacă este reflexiv, dacă încearcă să observe relația cauză-efect în evenimentele ce au loc.
Astăzi, când lumea a cam uitat să facă acest exercițiu intelectual, romanul „Al șaptelea simț” vine ca un remediu, ca o lectură terapeutică.
                                                         Coliban Ala, clasa X, Liceul Teoretic „Petru Zadnipru

Am ales romanul „Al șaptelea simț” de pe rafturile bibliotecii, pentru că am remarcat titlul neobișnuit. Credeam că este vorba despre fenomene paranormale. Autorul romanului mi-a oferit o lectură captivantă, chiar dacă mi-a înșelat intuiția. M-a impresionat ideea originală a autorului referitor la mașina cu ajutorul căreia (reasamblată) omul ar obține darul premoniției. Omul ar deveni mai echilibrat, mai calculat, dacă le-ar poseda. Acest fapt l-ar ajuta să depășească multe situații dificile. Prin destinul protagonistului, Valentin Raru și prietenilor săi, autorul ne sugerează că ceea ce se întâmplă în viața omului este rezultatul faptelor sale.
Florea Ion, clasa X, Liceul Teoretic „Petru Zadnipru”
Aș putea compara procedeul artistic de bază întâlnit în romanul lui N.Rusu cu cel mai folosit de Ilf și Petrov în comediile sale. Reasamblarea mașinii îi permite naratorului călătoria în timp și spațiu. Acest fapt face posibilă reflectarea veridică, obiectivă a realității existentă în spațiul ex-sovietic. Autorul descrie cu lux de amănunte străzile capitalei noastre. Ne sunt familiale aceste lucruri în care se desfășoara acțiunea. În acest mod, autorul ne atrage, ne face să înțelegem că problemele abordate în acest roman sunt parte a existenței noastre.
Andreea Moraru, clasa X, Liceul Teoretic „Petru Zadnipru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s